În povestile sale captivante desprinse din experienta de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeste înca o data un explorator neobosit al mintii umane, parcurgând, împreuna cu pacientii, calea spre transformare.

Terapia devine efort de vindecare în dublu sens.

Desfasurarea de personaje e impresionanta si sta marturie pentru privirea pasionata de detaliu si de profunzime a autorului.

Patru femei se desprind din multimea celor care se cauta pe sine si capata contur în însasi biografia psihoterapeutului, fiecare cu o noua lectie de viata: Paula, „curtezana mortii", bolnava de cancer, dar niciodata învinsa de boala; Myrna si noile semnificatii ale încrederii dintre medic si pacient; Magnolia, cu iscusinta ei de a-i alina durerea psihoterapeutului; si mama, cea capricioasa, dominatoare, excesiv de iubitoare si totodata critica fata de fiul ei.

E o explorare îndelung staruitoare în mintea si inima unui medic care învata ca fiecare om înseamna o noua calatorie.

Uneori, chiar mai multe.

Fragment din carte:

Cu toate ca de multa vreme ideea mortii ma îngrozea, am ajuns sa aleg groaza în stare pura, si nu vreo credinta a carei principala atractie ar fi însasi absurditatea sa.

Am detestat întotdeauna declaratia irefutabila "Cred deoarece este absurd." si totusi, ca terapeut, îmi tin pentru mine aceste sentimente: stiu ca credinta religioasa este un puternic izvor de alinare, si nu trebuie niciodata sa zdruncin o credinta daca nu am ceva mai bun de pus în loc.

Agnosticismul meu era rareori zguduit.

A, poate de câteva ori, la scoala, în timpul rugaciunii de dimineata, m-am simtit stingherit vazându-mi toti profesorii si colegii cum stau cu capul aplecat vorbindu-i în soapta patriarhului de dincolo de nori.

A înnebunit oare toata lumea în afara de mine? ma întrebam.

Si au mai fost fotografiile acelea din ziar cu mult iubitul Franklin Delano Roosevelt care mergea la biserica în fiecare duminica - asta m-a pus pe gânduri: credintele lui FDR trebuiau luate foarte în serios.

Nu numai ca ma enerva convingerea ei ca numai terapeutii care au pierdut pe cineva pot trata pacientii care au pierdut pe cineva, mai eram furios si pe Eric ca îi întarea parerea ca pierderea nu are sfârsit.

Aceasta idee facea parte dintr-o dezbatere actuala între mine si Irene.

Eu luam o pozitie bine-stabilita, solida, si anume ca procesul doliului consta în desprinderea treptata de cel care a murit si redirectionarea energiei catre ceilalti.

Freud a elaborat aceasta interpretare a suferintei în 1915, în Doliu si melancolie, si de atunci încoace conceptia a fost confirmata de un volum mare de observatii clinice si cercetare empirica.