Mara se trezeste intr-o buna zi la spital, fara sa stie de ce se afla acolo si ce anume i s-a intamplat.

Amintirile ii revin treptat si dureros, stie ca a avut un accident ingrozitor, in care prietenii ei au murit, dar ea a scapat aproape fara nicio zgarietura. Desi familia ei hotaraste sa inceapa o viata noua in Florida, amintirile o asalteaza pe Mara, provocandu-i episoade psihotice.

In acest amestec straniu de nebunie si realitate, Noah, cel mai frumos baiat pe care l-a vazut vreodata, pare sa se fi indragostit de ea.

Cat din aventurile Marei Dyer sunt vis si cat sunt adevar? E doar o adolescenta care sufera de sindrom post-traumatic sau exista ceva mai misterios in spatele inchipuirilor ei?

“Gasim in trilogia lui Michelle Hodkin ecouri din Carrie a lui Stephen King. Scris din perspectiva Marei, primul volum al trilogiei alterneaza ingenios perspectivele. Trecerile de la lucruri cotidiene la cosmar si halucinatie sunt neasteptate, dar se produc firesc si-ti dau fiori.” Los Angeles Times

“Felul in care Hodkin exploateaza ambiguitatea sporeste suspansul, aprofundand nu doar posibilitatile psihologice, ci si artificiile narative. E o poveste realista despre nebunie, o poveste fantastica sau una politista?” Kirkus Reviews

“Talentul si inteligenta lui Michelle Hodkin sunt evidente– de la descrierile infricosatoare la scenele romantice. N-am mai citit asa ceva.” Veronica Roth

Michelle Hodkin a crescut in Florida, a mers la colegiu in New York si a studiat dreptul la Michigan inainte de a scrie primul sau roman, Mara Dyer. Inceputul, in 2011. A fost YALSA Reader’s Choice, iar volumul urmator, Mara Dyer. Transformarea, a intrat direct pe lista de bestseller New York Times.

Cartile din trilogia Mara Dyer au fost publicate in cincisprezece tari.

“S-a intamplat fulgerator– eram in avion, veneam de la ceremonia de absolvire a fratelui meu si am inceput sa scriu, pur si simplu– astazi eram avocat si maine eram deja scriitoare.” Michelle Hodkin

“Loveam caldaramul cu talpile si-mi doream sa pot sterge surasul de pe fata gunoiului aluia. Si, pe masura ce gandul imi incoltea, am vazut cu ochii mintii. Capatana toparlanului scobita, cu o gaura cascata si flasca in tampla. Un nor gros de muste care sa-i acopere gura. Sangele care pata tarana nisipoasa de langa mormanul de lemne, adunandu-se intr-o balta intunecata in jurul trupului barbatului. Merita sa moara.”