Dupa prima noastra ?nt?lnire, s-a ?nt?mplat ceva neasteptat. St?nd de vorba, ne-am pomenit prinsi ?n complicitatea pe care o crea ?nsusi dialogul nostru.

A ?nceput sa ne placa jocul nostru. Mircea Ivanescu s-a lasat ?mpins, pentru o ultima oara, pe coridoarele vietii lui, las?ndu-mi senzatia ca i-am prilejuit o mare si finala recapitulare a ei. si ca, ?ntr-un fel nerostit, ?mi era recunoscator pentru asta.

Iar eu, la r?ndul meu, urm?ndu-l pe drumul pe care i-l deschideam prin ?ntrebarile mele, eram fascinat de ceea ce vedeam si, mai ales, de felul ?n care el se vedea pe sine." (Gabriel LIICEANU)

Mastile lui M.I. Gabriel Liiceanu in dialog cu Mircea Ivanescu