La aparitia lor, Maximele lui La Rochefoucauld, colectie de scurte cugetari în care actiunile oamenilor se dezvaluie a fi motivate îndeosebi de interes si de orgoliu, i-au scandalizat pe multi.

Rod al unei minti patrunzatoare ce pare sa surprinda doar aspectele negative ale naturii umane, formulate concis si elegant, ele i-au adus autorului eticheta de filozof al amorului-propriu.

Ecoul lor a fost considerabil.

La Rochefoucauld a ramas în memoria culturala drept unul dintre principalii moralisti francezi.

Nietzsche si Roland Barthes l-au apreciat, iar Cioran a fost catalogat la un moment dat drept un „La Rochefoucauld al secolului XX”.

„Una dintre lucrarile care au contribuit cel mai mult la formarea gustului natiei noastre si la a-i da un spirit de justete si de precizie a fost micul volum al Maximelor lui François, duce de La Rochefoucauld...

Acest mic volum a fost citit cu aviditate; el ne-a deprins sa gîndim si sa dam ideilor o expresie viguroasa, dar si precisa si delicata.

De la renasterea literaturii încoace, nimeni nu mai avusese pîna la el acest merit în Europa.” (Voltaire, Le siècle de Louis XIV)