Medicina si asasinatul politic
Ideea de a porni cu faradelegile sistemului în Rusia comunista, apoi în Uniunea Sovietica si doar dupa aceea de a continua cu descrierea realitatii românesti din acele timpuri mi se pare corecta, în primul rând din punct de vedere didactic.
Pentru ca nimeni nu va putea întelege cumplita îmbinare a sistemului de orori comuniste cu asa-zisa practica medicala curenta în România postbelica fara a cunoaste fondul pe care s-a creat aceasta monstruoasa coalitie, în fapt o copie fidela a celor petrecute în marea Uniune Sovietica.
Un sistem care-si sacrifica cei mai buni fii ai sai de dragul mentinerii puterii în mâinile unei tagme de criminali mincinosi nu poate gasi întelegere sau mila sau condescendenta pentru niste straini, e drept aflati în slujba ideii, dar nicidecum mai putin suspecti decât proprii tai conationali.
Asa se face ca un sistem care ucide în serie capi ai revolutiei comuniste rusesti gaseste de cuviinta, fara ezitare, sa emita sentinte la fel de grave împotriva unui Dimitrov bulgar, unui Gottwald ceh sau unui Bierut polonez (din lunga lista de personaje politice asasinate cu ajutorul medicilor dar din inspiratia autoritatilor sovietice lipseste Cioibalsan, liderul comunist mongol, omorât de Moscova în 1952).
Iar un sistem eminamente patologic, care îsi permite sa amâne cu buna stiinta, de-a lungul unor extrem de pretioase ore, un minim tratament medical ce se cerea oferit celei mai importante personalitati a imperiului comunist, „parintele si soarele popoarelor“, nu se va da în laturi sa-si gaseasca zelosi ucenici în rândurile membrilor marcanti ai protipendadei comuniste românesti.
Un vechi truc intelectual reuseste sa dovedeasca, dupa o mica eroare initiala, ca 1+1=3. Odata ce criminalitatea se asaza la cârma unei tari sau a unui imperiu, eroarea de început e consumata si tot ce urmeaza pare verosimil, explicabil, aproape normal. De aceea, nimic nu e de mirare în epopeea comunismului mondial care-si omoara soldatii, acolitii si partasii cu aceeasi nonsalanta cu care îsi anihileaza dusmanii, pentru ca omorurile stau de fapt la temelia existentei sistemului, bazat pe frica, groaza si teroare.
Si atunci, unde e elementul stupefiant, cel care apare aproape în fiecare pagina a volumului de care ne ocupam aici? Stupefactia provine din usurinta cu care medicina acelor ani si acelor tari a putut da mâna cu criminalul ridicat la rang de împarat!
Meritul Dorei Petrila consta în imensul efort depus pentru a realiza o documentare adecvata, punând sub semnul întrebarii orice informatie pâna la confirmarea ei finala, capacitatea de a lasa în discutie acele amanunte ce nu au putut fi dovedite deasupra oricarui dubiu, investigatii performate în diverse directii (vezi cazul Gheorghiu-Dej, pentru care Dora Petrila a intervievat toti medicii înca în viata care au participat la tratamentul dictatorului, reusind în felul acesta sa îndeparteze aproape în întregime teoria conspiratiei dupa care liderul comunist român ar fi fost iradiat de „prietenii“ sai sovietici).
Cartea contine zeci, daca nu sute de eroi, mai toti tragici, majoritatea victime inocente ale unui sistem inuman, pentru care asasinatul nu era un instrument, ci un scop în sine. si, cu toate acestea, în ochii mei, adevaratii eroi ai volumului sunt cei care apar spre sfârsit, dizidentii români, anonimi pentru imensa majoritate a populatiei României, posesori ai unui curaj aproape suprauman, care le-a permis sa deschida gura si chiar sa actioneze în mod pacifist, împotriva regimului odios, în ciuda imensului pericol pentru ei si propriile lor familii. Vasile Paraschiv, Gh. Ursu, Marin Trusca, Ion Bugan si multi altii, acestia sunt cei ale caror nume nu trebuie uitate, în veci.
Prof. dr. Gabriel M. GURMAN
