?In anul 1916, la sfarsitul verii, cand Romania tocmai intrase in Marele Razboi, poetul G. Topirceanu, sergent intr-un regiment de artilerie grea, amenaja pozitiile de pe malul drept al Dunarii.

Au urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda maresalului August von Mackensen si cinci zile de lupte cumplite: dezastrul de la Turtucaia. Au murit pe campul de batalie peste 6 000 de romani, iar Topirceanu a impartasit soarta celor 28 000 de prizonieri.

Memoriile sale din razboi, publicate in doua volume (Amintiri din luptele de la Turtucaia, 1918, si Pirin Planina, 1936), aduc lumina asupra unuia dintre episoadele importante ale istoriei noastre peste care s-a asternut uitarea.

Din paginile acestea de valoare literara certa, in care deznadejdea se impleteste cu speranta, cu observatia lucida, cu lirismul si, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridica peste toate grozaviile unei tragedii istorice care nu a crutat nimic.?

(Daniel Cain)

?S-a publicat in vremea din urma atata literatura de razboi! Toata lumea, de pe toata fata globului pamantesc, e convinsa acum pana-n varful unghiilor, ca si inainte de 1914, ca razboiul e o calamitate, o rusine pentru civilizatia noastra etc.

Totusi omenirea nu-l desfiinteaza. Este ca si cum razboiul n-ar fi facut de noi, oamenii ? parca l-ar face niste fiinte de pe alta planeta, impotriva vointei noastre unanime. Atunci la ce bun sa mai scriu, sa mai arat si eu omenirii cum e razboiul? S-ar parea ca cei mari, cari pun la cale razboaiele, trebuie sa fie niste oameni rai, impietriti la suflet...

Nu cred. Am vazut la Sofia pe kaiserul Germaniei, socotit drept principal autor al razboiului mondial. Nu parea deloc om rau. L-am vazut de la o fereastra de spital, cand trecea cu automobilul de la gara spre palat.

Radea. Avea la stanga lui si pe regele de atunci al Bulgariei, dar pe acesta nu l-am vazut asa de bine, fiindca tocmai in acel moment M. Sa a scos din buzunar o batista cu care S-a sters la Nas..."