Moartea lui Ivan Ilici si alte povestiri
Ivan Ilici este un bărbat de vârstă mijlocie, aflat la apogeul carierei de magistrat.
După un accident banal, el constată că îl așteaptă o moarte prematură, pe care o consideră o teribilă nedreptate. Față în față cu propria mortalitate, Ivan începe să pună la îndoială tot ceea ce credea despre sensul vieții.
Una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici este o capodoperă a realismului psihologic, o examinare intensă și emoționantă a morții și a căilor de obținere a izbăvirii.
La prima vedere, ficțiunea lui Tolstoi pare infectată de convingerile lui religioase.
De fapt, arta scriiturii sale este atât de puternică, de clară, încât ea transcende universalul și lasă în urmă ideile oricărei religii. În ultimă instanță, ce-l frământă pe gânditorul Tolstoi depășește ordinea estetică sau morală; miza scrierilor sale este alta, Viața și Moartea. Vladimir Nabokov