Cartea cu care Carlos Ruiz Zafón, autorul bestsellerului Umbra vântului, îşi ia rămas-bun de la cititorii săi.
Un băiat hotărăşte să devină scriitor când îşi dă seama că poveştile născocite de el îi plac fetei bogate care l-a fermecat.
Un celebru făuritor de labirinturi părăseşte Constantinopolul aflat sub asediu ducând cu sine planurile unei biblioteci nemaivăzute.
Un bărbat venit parcă din lumea tenebrelor îi promite lui Cervantes că-l va ajuta să scrie o carte care îl va face faimos.
Iar pe un vas ce se îndreaptă spre New York, Gaudí priveşte fascinat lumina şi aburul, materia din care ar trebui făcute oraşele.
Carlos Ruiz Zafón extinde lumea din seria Cimitirul Cărţilor Uitate, conducându-ne pentru ultima oară în universul legendarei biblioteci şi pe străzile pline de mister ale Barcelonei.
„Cel mai bine vândut autor spaniol de la Cervantes încoace, Zafón îşi aduce la viaţă oraşul natal, Barcelona cea plină de miracole şi mistere, în povestiri pe cât de frumoase, pe atât de tulburătoare.”
(The Washington Post)
„Evocatoare, captivante, aceste povestiri reconstituie atmosfera gotică din Cimitirul Cărţilor Uitate.”
(The Times Literary Supplement)
„Carlos Ruiz Zafón este un maestru al misterului şi suspansului.”
(Lire)