O buna perioada de timp am crezut ca ideile mele se vor intalni cu cele ale altor oameni si, incet, vom putea constitui o echipa pentru schimbare, un colegiu invizibil care va creste pe zi ce trece si va reusi sa faca ceva.

Daca nu va putea sa rastoarne muntii inertiei, macar va ajuta ca lucruri mici sa se intample, pornind de la o idee modelata pe hartie.

Pentru ca scrisul este ca un fel de piatra, care nu zboara in vant, ca vorba, el ramane undeva in Univers.

Poate fi luat de fiecare si folosit ca o arma sau ca o caramida cu care sunt construite marile lucruri si evenimente.

Prima schimbare este una mica, dar importanta, cea in care incepi sa vezi diferit unele lucruri din jurul tau si incepe sa-ti pese.

Contabilizezi si alte griji, te doare suferinta din jur si nu te mai gandesti la comunitate ca la o ghena si nici la patria ta ca la o harta agatata pe peretele clasei intai.