O intalnire scandaloasa intre Alba-ca-Zapada-Neagra si Rudolf, renul hiperdezvoltat nazal!

Adio, pitici. Bun venit, entitati cu dezavantaj vertical. Adio, femeie si barbat. Bun venit, entitati cu drepturi egale. Adio, trasaturi, bun venit, desert al gândului si al expresiei.

Pâna la urma, adio, nuanta si stil. Bun venit, uniformitate si imbecilizare. asta e mesajul pe care-l trimite, to whom it may concern, James Finn Garner.

Asezarea unor povesti celebre ale copilariei sub lupa corectitudinii politice semnaleaza un pericol care circula, de câtava vreme, prin toate cercurile: pericolul unei gândiri conformiste si sablonarde.

Al unui limbaj castrat si castrator.

Corectitudinea politica este, pentru James Finn Garner si pentru cei care gândesc mai departe cu mintea lor, un amestec de îngustime vinovata si precautie lasa. si chiar daca tenorii de pe aceasta scena vor cânta mai departe, pulmonar si imperativ, „Aria sanselor egale“, publicul le va sesiza falsetul. Împotriva acestui moft devenit flagel, James Finn Garner îsi ia un aliat de pret: umorul.

Povesti corecte politic de adormit copiii e o carte vesela despre o tristete iscata, ca în atâtea rânduri ale istoriei, de raul pe care-l fac oamenii pretinzând ca fac bine.

Caci în clipa când o femeie nu mai e superba, ci „dispune de o frumusete peste medie“, e limpede ca s-a stricat ceva în plamada acestei lumi.