Povestiri despre femei este un tablou magnific al Bosniei sfârşitului de secol XVIII şi începutului de secol XIX, dar şi o reflecţie asupra locului pe care această lume eteroclită, zguduită întruna de frământări politice îl atribuie femeilor.

Creând o galerie de portrete subtile şi emoţionante, Ivo Andrić urmăreşte destinele mai multor femei, adesea dependente sau oprimate, împinse la un trai în marginea societăţii, care plătesc scump păcatul de a-i fi încălcat legile.

De la Mara, creştina devenită amanta unui paşă, care îşi duce zilele copleşită de ruşine, la Jelena, femeia-metaforă care este doar o proiecţie a căutării de sens a bărbatului, o himeră la care nu poate ajunge, însă după care tânjeşte veşnic, femeile din povestirile lui Ivo Andrić rămân întipărite pentru totdeauna în memorie.

„Femeia... este mai degrabă o parte desprinsă din natură, care, sub înfăţişare şi nume de persoană, repetă, într-o formă concentrată, efemeră şi restrânsă, toate marile şi veşnicele procese din natură.

Cât timp este copilă, ea este însăşi copilăria, cu tot farmecul acesteia; când iubeşte, toată este numai putere şi frumuseţe a iubirii; când urăşte, este ură întruchipată şi nu cunoaşte alte legi decât cele care guvernează şi declanşează avalanşele, focul sau potopul; când e bolnavă, este numai boală şi durere şi frică de moarte şi luptă împotriva ei, fără a-şi aminti tot ce a fost înainte de boală şi ce ar putea fi după însănătoşire.

Şi aşa în toate.

Până la capăt.” (Ivo Andrić)