Intr-un Sevastopol sub asediu, incordarea ce pluteste in aer se topeste pentru o clipa daca privesti atent fiecare mica scena ca rupta din viata de zi cu zi a unui orasel obisnuit. Este insa doar iluzie, canonada razboiului izbucneste pe negindite, iar noile tablouri sint de o cu totul alta natura: iuresul brancardierilor purtind zoriti ranitii catre doctor, disperarea din ochii unui capitan care pleaca pentru intiia data la lupta, respingerea unui atac diavolesc din partea francezilor, gloante si bombe ce cad de nicaieri.
Acesta este fundalul celor trei Povestiri din Sevastopol, despre care se spune ca au ajutat la constructia celebrului roman Razboi si pace.
Scrise la sfirsit de secol XIX, in plin Razboi al Crimeii, povestirile lui Tolstoi sint fie reportaj de razboi, fie eseu despre inutilitatea lui, texte din care transpare placerea de a scrie, de a descoperi personaje, de a aduce la lumina adevarul despre lipsa de ratiune a masacrului: „…sau razboiul este o nebunie, sau, daca savirsesc aceasta nebunie, oamenii nu sint deloc fiinte rationale, cum obisnuim, cine stie de ce, sa credem”.
