?Sa biruiesti suferinta suferind, asta-i secretul. Trebuie sa ajungi sa-l descoperi singur, nu-l poti ?nvata de la altii.?

Ana asculta dusa pe g?nduri. stia ca soarta lui Ioachim e pecetluita si-i venea greu sa-si ascunda disperarea. ?Cum poate el sa se g?ndeasca la altceva, ?n asteptarea mortii??

Vazuse at?tia oameni murind, dar niciodata o seninatate si o liniste at?t de coplesitoare. ?Ce stie el, si eu nu stiu? Ce-i da lui curajul pe care eu nu-l pot avea?

Are acces la niste mistere pe care eu n-am sa le patrund niciodata.?

Mai t?rziu repeta mereu, pentru sine, cuvintele dragului ei disparut. Voise sa nu le uite si, ?ntr-adevar, nu le putea uita. ?Omul nu-i o poza frumoasa ca o reclama la pasta de dinti, nici o fraza moralizatoare si uscata ?ntr-un text monoton.

Perfectiunea n-ar fi perfectiune dac-ai capata-o de-a gata si n-ar trebui sa arzi, sa te chinui, ca sa poti spera sa te apropii de ea. E o zbatere reala, nu o abstractiune pe care-o subliniezi ?ntr-un pasaj de carte si apoi pleci linistit la culcare.?