"Orice lucru e ca o oala cu doua toarte: una de care poti sa-l apuci, cealalta de care, apucându-l, te arzi."

Aceasta vorba a lui Epictet îmi pare ca rezuma cel mai bine ajutorul pe care i-l da cititorului cartea de fata.

Scrise cu limpezime, paginile lui Wilhelm Tauwinkl raspund în fond la aceasta întrebare: cum pot religia si credinta sa ne întunece mintea si sa ne schimonoseasca purtarea, în loc sa ne ajute si însenineze?

Toata viata, în apropierea celor sfinte, am auzit expresia «e pe placul lui Dumnezeu».

Sau «e voia Domnului».

Dar, ma întrebam, cum pot fi aflate placul sau voia Domnului cu masura omului?

Exista vreun muritor «haruit» în asemenea masura încât sa pretinda ca îi cunoaste lui Dumnezeu, în fiecare clipa si împrejurare, gândul si placul?

Apoi, se masoara iubirea de Dumnezeu neaparat prin mersul la biserica, prin rugaciunea care cere ceva pentru cel ce se roaga, prin piosenia afisata public?

Nu cumva tot ce tine de spatiul credintei se valideaza mai cu seama în raport cu fapta cântarita în spatiul moralitatii umane?

Într-o lume plina de bigotism si superstitie, de o modesta catehizare a credinciosilor si nu întotdeauna de o autentica vocatie a unora dintre slujitorii credintei, cartea profesorului Wilhelm Tauwinkl, prin prospetimea ei, face mai inteligenta lumea în care traim.

Rar mi-a fost dat sa citesc un text mai dezinhibat scris de un teolog în România.“

– GABRIEL LIICEANU

„Dumnezeu poate fi mituit?

Cu prilejul unor evenimente religioase, publicul e întrebat uneori de reporteri pentru ce se roaga, iar de obicei raspunsurile suna cam asa: «Pentru sanatate, pentru spor în casa, pentru ca baiatul nostru sa-si gaseasca un loc de munca mai bun…»

Dar ce sens are oare rugaciunea pentru un loc de munca mai bun? Cel care rosteste o astfel de rugaciune egoista spera ca, daca a aprins o lumânare în cinstea lui, Dumnezeu îi va oferi lui ce si-a dorit, si nu altcuiva, care poate e mai bine pregatit sau are mai mare nevoie.

A face acest lucru echivaleaza cu încercarea de mituire a lui Dumnezeu, ca si cum El, o Fiinta desavârsita, ar putea fi manipulat sau corupt, luând partea cuiva în detrimentul altora.

Atunci de ce sa te mai rogi?

Din punct de vedere crestin, rugaciunea e în primul rând un mod – printre altele – de a pastra o relatie personala cu Dumnezeu si doar în al doilea rând un mod de a-i cere ceva lui Dumnezeu.“ – WILHELM TAUWINKL