Viața lui Édith Piaf a devenit legendă, la fel ca muzica sa. De la așa-zisa ei naștere pe străzile Parisului, până la moartea petrecută la Grasse, însă resemnificată de soțul care o aduce înapoi în orașul iubit, ca publicul să nu creadă că Piaf a abandonat Parisul, întreaga viață a artistei pare o poveste palpitantă și plină de neprevăzut.
Roata norocului, cartea sa de memorii, scrisă în colaborare cu Louis-René Dauven, reprezintă un periplu fascinant prin cele mai grele și mai strălucitoare momente ale vieții lui Piaf.
Édith Piaf și-a început cariera cântând pe stradă, dar și-a continuat-o la cabaret, apoi în cercurile marilor artiști și intelectuali ai vremii (Charlie Chaplin, Jean Cocteau sau Marlene Dietrich), pe care i-a inspirat și încântat.
Cartea de față ne poartă prin istoria muzicii ei, dar și a marilor iubiri și prietenii care i-au marcat viața, având mereu ca fundal farmecul inconfundabil al Parisului și vocea pătrunzătoare care încă se aude cântând La vie en rose.
La moartea ei, în 1963, 40 000 de oameni au condus-o către Cimitirul Père Lachaise, iar milioane de fani îi ascultă și astăzi muzica.
„Édith Piaf are această frumusețe a umbrei care se exprimă în lumină. De fiecare dată când cântă, ai zice că-și smulge sufletul pentru ultima oară.“
Jean Cocteau
„Publicul are tendința să creadă că lupta noastră a început în ziua în care ne-a ascultat pentru prima dată.
Publicul nu se gândește că ne luptăm de ani de zile, din niște vremuri când încă habar n-avea de existența noastră, o existență care ar fi putut foarte bine să-i fi rămas necunoscută, dacă norocul nu ar fi încuviințat să ne dea un imbold.“