"Saracutul lui Dumnezeu" apare prima oara în 1956, la Atena. Potrivit marturiei lui Nikos Kazantzakis însusi dintr-un scurt interviu din 1957, cartea nu e doar viata romantata a sfântului Francisc din Assisi, ci „o sinteza de biografie, poezie si lucruri pe care sfântul Francisc nu le-a spus poate niciodata, dar ne închipuim ca le-ar fi putut spune“Kazantzakis publicase deja, în 1951, traducerea sa în greaca a biografiei sfântului Francisc alcatuita de scriitorul danez Johannes Joergensen, iar în octombrie 1926, la comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Francisc, scriitorul grec calatorise în Italia fascista, inclusiv la Assisi, pe urmele sfântului si îi dedicase apoi pagini emotionante în al sau Jurnal de calatorie.
Sfântul Francisc, „saracutul lui Dumnezeu“, este, asa cum ni-l înfatiseaza sensibilitatea si ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, întruchiparea eternei, scrâsnitei înfruntari dintre spirit si carne, a neobositei aspiratii catre mântuire, credinta si dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de întreaga creatie –, a nesfârsitelor haruri, dar si a nesfârsitelor framântari si lupte interioare aduse de cautarea si practicarea statornica a virtutii.
Chipul lui aureolat, blând si sever deopotriva, da marturie despre simplitatea si misterul unei vieti sfinte pe cât de luminoasa, pe atât de înspaimântatoare în splendoarea ei – viata unei odrasle de nobil din Umbria care tânar fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceza si iubire desavârsita de Dumnezeu, minunea din Assisi, calauza a Bisericii crestine si sfânt al lumii întregi.
