Avem în fata o colectie de cazuri, în care ignoranta sau nepriceperea hibridate cu dorinta vindecarilor peste noapte si a nesatioasei pofte de câstig tind sa umbreasca, fara sa reuseasca, nobletea profesiunii de medic.

Se porneste la drum cronicareste – cu anul 1860, iarna când lupi turbati au bântuit satele facând victime si când s-a gasit un taran vindecat miraculos cam cu doua decenii înainte de cercetarile lui Pasteur.

De luat aminte la atitudinea corecta a institutiei de profil, care nu s-a grabit sa dea un verdict, ci a cerut sa se cerceteze „metodu“.

Secventa „Fara de lege si timpul imposturii“ prezinta nationalizarea farmaciilor ce poate deveni oricând un mic scenariu dintr-o fresca a acelor ani, greu de înteles astazi, în acest „capitalism barbar“. Aparent fara legatura, aceste pagini reconstituie o atmosfera care a deschis cai facile atât sarlatanilor, cât si vindecatorilor închipuiti. sarlatanilor, prin criteriile nestiintifice si neloaiale de apreciere, vindecatorilor închipuiti, prin conditiile de saracie si ignoranta în care se înmultesc ca ciupercile dupa ploaie.

Cazul cel mai ilustru, mai aproape de noi, este cel al lui Mihai Leontopol, cu celebrul sau tratament „Antiblastic L“ împotriva cancerului, sustinut mediatic „cu surle si trâmbite“ în paginile revistei Flacara.

Desi comisia însarcinata sa cerceteze cazul a raspuns negativ, tratamentul a continuat sa fie practicat fara niciun scrupul. E o problema de deontologie si nu numai. Psihoza era atât de extinsa, încât parca nu aveai taria sa spui adevarul unui bolnav adevarat, pentru a nu-i lua o speranta care pentru el era vitala. Maladia este una a secolului si numele ei este impostura care prolifereaza în ritm alarmant si nu s-a aflat antidot, sau multi nu doresc aplicarea lui.

Fascinanta este si odiseea Gerovitalului, cu toate aventurile sale mediatice, al carei erou principal a fost Sapse, „campionul escrocheriilor“ si care a ajuns pâna în SUA. La aceasta se adauga si o anumita publicitate interesata.

Si altele, si altele, variatiuni ale uneia si aceleiasi teme care a însotit si, cu certitudine, va mai însoti medicina, într-un fel de exploatare necinstita a celor bolnavi si de grava încalcare a normelor deontologice.

Timpul sarlatanilor si a vindecatorilor închipuiti nu da semne ca apune. Dimpotriva. Capata tot mai mult teren si tehnologizarea medicinii erodeaza prestigiul medicului mai ales atunci când nu se întelege ca informatia singura, accesibila pe internet sau raspândita prin canale media, nu înlocuieste nicicum pregatirea si experienta de specialitate.

La noi, subliniaza regretatul profesor Valeriu Rusu, situatia se complica pe masura ce multi tineri medici pleaca peste hotare si, deocamdata, locul lor mai este luat de pensionarii înca apti de munca.

Dar pentru cât timp? Cert este un fapt: „cu cât sunt mai mari dificultatile în evolutia si în practica medicinii, cu atât sarlatanismul se adapteaza la mediu“.

Este mediul unde, în esenta, omul ramâne o fiinta necunoscuta, ratacind, nu o data, pe caile propriului sine fara a se regasi si nici recunoaste. Sa speram totusi ca, dupa spusa Eclesiastului despre cadenta devenirii, veni-va si o vreme a profesionalismului si onestitatii, ale caror radacini sunt viguroase si lastaritul nu va întârzia mult. Pâna atunci, noua carte a doctorului Mihail Mihailide ramâne un reper pe drumul de la iatroistorie la iatrosofie.

(Elena Solunca)