Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este "Scrisoare catre tata", care se adauga "Jurnalului 1910–1923" si volumelor de corespondenta.
Paginile adresate tatalui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, dupa ultima încercare esuata a lui Franz de a se casatori.
„Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se razboieste o viata întreaga cu tatal sau.
Cu toate acestea, cititorul are senzatia ca fiul lupta fara sa vrea împotriva lui însusi, doar ca sa nu-l vada pe tata, pe tatal mitic, pierzând.
„Literatura universala datoreaza tatalui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar daca, asa cum se întâmpla adesea cu corespondenta, ea nu contine nici cea mai mica intentie literara.
În cazul lui Franz Kafka, literatura câstiga întotdeauna în fata vietii.“ (Ioana PÂRVULESCU)
„Era oare un martir sau era doar neîndemânatic? E un scriitor genial, dar n-are încredere în ce scrie. E constient de valoarea lui, dar de o modestie nimicitoare. Femeile îl adora, dar se înfasoara în iubiri nefericite, în care, în loc de bucurie, nu gaseste decât umilinte. Apreciaza viata, se poate spune ca e un hedonist si totusi duce o existenta de ascet.
Singuratic din fire, vrea mereu sa se însoare. Face gimnastica, gradinarie, ca sa-si întretina sanatatea, doarme iarna cu fereastra deschisa, merge mult pe jos, înoata, dar e atins de timpuriu de o boala mortala. Destin emotionant.
Personajul Kafka, poate mai mult decât opera lui, ne va chinui tot timpul si ma întreb daca nu cumva aici se afla adevarata lui mostenire.“
(Imre KERTESZ, laureat al Premiului Nobel pentru literatura)
„Kafka ne scruteaza viata cotidiana cu o minutiozitate pe care aceasta viata n-o suporta. Starea de luciditate extrema pe care o trezeste în noi viziunea lui seamana pâna la confuzie cu un cosmar.“
(Denis de ROUGEMONT)