Cum să-ți consolezi copilul care a căzut și și-a julit genunchiul?
Dar prietenul cel mai bun care trece printr-o grea încercare?
Cum să poți să accepți consolarea atunci când tu ai nevoie de ea?
Consolarea e primul ajutor pe care-l dai sau îl primești în caz de urgență sufletească.
Poate o privire caldă, o simplă atingere, câteva cuvinte… consolarea implică o relație, chiar și de moment, tact, receptivitate.
Și este o artă, care se învață.
Vei pătrunde, prin intermediul acestei cărți, în lumea emoțiilor ce au nevoie de consolare, vei descoperi scriitori și gânditori ce au fost preocupați de-a lungul timpului de ea, vei afla cum să o oferi și cum să-ți deschizi sufletul spre consolarea ce-ți este dăruită.
Consolarea nu este finalul unui drum, ci un intermezzo necesar pentru ca viața să descopere o nouă cale.
Christophe André și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris, ocupându-se cu tratarea și prevenirea tulburărilor emoționale, și a predat psihologia clinică la Universitatea Paris-Ouest.
A consola înseamnă a face eforturi să diminuăm o durere atunci când nu putem schimba realitatea: consolăm o persoană îndoliată, un prieten care suferă din dragoste, un apropiat care a avut un eșec de proporții…
A accepta consolarea înseamnă să acceptăm că viața poate să continue în ciuda a orice și să facem tot posibilul să menținem vie în noi credința că, într-o zi, fericirea se va întoarce.
Deoarece, așa cum scria Émile Zola, „e nevoie doar de un dram de fericire pentru ca totul s-o ia de la capăt".Christophe André