Naomi Shaw obișnuia să creadă în magie și să-și petreacă vara cutreierând prin pădure, împreună cu cele mai bune prietene ale ei, Cassidy și Olivia.Și-au imaginat o lume plină de ritualuri și minuni.
Și au creat Jocul Zeiței.
Totul s-a sfârșit brusc după ce Naomi a fost atacată și înjunghiată de șaptesprezece ori. În mod miraculos, ea a supraviețuit și l-a identificat pe bărbatul care o rănise, iar mărturia fetelor a dus la prinderea unui criminal în serie, căutat pentru uciderea a șase femei.
Însă cele trei prietene au mințit și au păstrat un secret pentru care merită să ucizi.
După douăzeci și doi de ani, Olivia vrea să-l dezvăluie, iar Naomi își propune să afle ce s-a întâmplat de fapt în pădure… indiferent de cât de periculos ar fi adevărul.
„Inteligent și delicios de întunecat.” — Alice Feeney, autoarea bestsellerului Piatră, hârtie, foarfecă
„O poveste obsedantă despre trădare, inimi frânte și ispășire, redată într-o proză poetică, cu personaje incredibil de complexe.” — Liv Constantine, autoarea romanului Ultima doamnă Parrish
„Un thriller psihologic impresionant.” — Publishers Weekly
„Absolut captivant! Secretul din pădure este un roman uluitor și întunecat, la fel de întortocheat și tăios precum o încâlceală de spini.” — Riley Sager, autorul romanului Supraviețuitoarele
„Romanul Secretul din pădure este un coșmar straniu despre pericolele care stau la pândă în inimile și imaginația unor fetițe. Fără îndoială, e cel mai bun thriller pe care l-am citit de foarte multă vreme!” — Chandler Baker, autoarea romanului Rețeaua șoaptelor
„Răsturnări neașteptate de situație, o mare perspicacitate psihologică și un dans nesfârșit și interesant între trecut și prezent. Evocă groaza și intensitatea din Obiecte ascuțite.” — New York Times Book Review
„Un thriller amețitor și terifiant despre magia copilăriei, deținerea adevărurilor și a poveștilor și despre cele mai întunecate secrete ale vieții dintr-un orășel de provincie.” — BookReporter.com
„Într-un roman plin de profunzime emoțională și diversiuni convingătoare, Marshall explorează mecanismele complicate ale prieteniilor din copilărie și efectul puternic pe care îl are memoria în modelarea poveștilor.” — Booklist