„Cine oare nu vede că în sufletul acestui om s-a dus o luptă pe care numai moartea avea să o curme, între doctrina unei școli de care din atâtea motive se simțea puternic legat și simțirea generoasă a unui suflet frumos, a acestei conștiințe care a vorbit pentru toate veacurile?

Viața lui nu înfățișează oare spectacolul aceluiași tragic conflict?

Predicatorul strălucit al virtuții, urmărind cu ardoare religioasă idealul înțelepciunii, era silit să fie preceptorul și sfetnicul unui Nero.

«Nu s-a retras la timp din viața politică, nu a urmat întocmai prea frumoasele învățături ale predicii morale, a vorbit mai frumos decât a trăit», spun cenzorii severi.

Să acordăm acestei trufașe neîndurări satisfacția orgoliului facil și să păstrăm o respectuoasă tăcere în fața destinului acestui om rar, sortit să fie, și după moarte, victima nebuniei neroniene și a decăderii epocii.

E singurul răspuns pe care acest suflet mare îl merită.“

— G. GUȚU

„Profesorul Gheorghe Guțu a fost un distins intelectual, un autentic om de carte, un erudit clasicist, fin cunoscător și iubitor de muzică, un om de o impecabilă rectitudine și de o exemplară modestie.“

— GABRIELA CREȚIA

GHEORGHE GUȚU (1906–1994), clasicist, istoric literar și traducător

Pasiunea sa pentru cunoașterea Antichității latine s‑a manifestat nu numai prin alcătuirea manualelor școlare, a culegerilor de texte destinate studenților, a articolelor publicate în revista Studii clasice, a monografiilor, cât mai ales prin traduceri însoțite de ample analize literare și istorice: Seneca, Scrisori către Luciliu (1967, Humanitas 2020); Cicero, Filipice (1968), Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae (1971), Opere (1973); Quintilian, Arta oratorică (1974), Juvenal, Satire (1986); Tacitus, Anale (Humanitas, 1995).

O contribuție lexicografică esențială rămâne Dicționarul latin–român (1983, Humanitas, 2003), o unealtă indispensabilă pentru cunoașterea limbii şi culturii latine.