Cred că Abad Faciolince este unul dintre cei mai buni romancieri pe care îi avem astăzi în America Latină.

Primul său roman pe care l-am citit a fost tocmai Suntem deja uitarea ce vom fi – o carte șocantă, originală, stimulantă, creativă.

Mi-am dat seama atunci că sunt pus față în față cu un scriitor magnific.

Mario Vargas Llosa Este foarte greu să încerci să sintetizezi ceea ce este Suntem deja uitarea ce vom fi fără să-i trădezi spiritul, pentru că, asemenea tuturor capodoperelor, cartea este multe lucruri în același timp.

A spune că este o sfâșietoare carte de memorii despre familia și tatăl autorului – care a fost asasinat de un ucigaș plătit – e adevărat, dar neinspirat și infim, pentru că această carte este în același timp o copleșitoare imersiune în infernul violenței politice columbiene, în viața și în sufletul orașului Medellín, în obiceiurile și aspectele mărunte ale vieții, în intimitatea și grandoarea unei familii, o mărturie delicată și subtilă a iubirii filiale, o poveste adevărată care este în egală măsură o superbă ficțiune, prin felul în care este scrisă și structurată, și una dintre cele mai elocvente pledoarii care s-au scris în timpurile noastre și în toate timpurile împotriva terorii ca instrument politic.

Cartea este cutremurătoare, dar nu apăsătoare, pentru că este scrisă astfel încât nu face exces în exteriorizarea sentimentelor, este o proză precisă, limpede, inteligentă, cultă, care pune stăpânire cu o iscusință desăvârșită pe sufletul cititorului, ascunzându-i anumite date, distrăgându-i atenția, cu scopul de a-i stimula curiozitatea și orizontul de așteptare, obligându-l astfel să participe la actul creator, mână în mână cu autorul.

O carte zguduitoare și necesară, de un curaj și o onestitate zdrobitoare. Uneori m-am întrebat cum de-a avut Abad Faciolince forța să o scrie.

– Javier Cercas

Cartea lui Abad Faciolince este la fel de caldă, generoasă și plină de înțelepciune precum omul pe care îl descrie, iar în studiul său asupra bolilor trecute din Columbia, autorul reușește să scrie cu profunzimea blândă a unei mânii digerate de-a lungul mai multor ani.

– The Guardian