„Andrii se cufundase si el cu totul in muzica fermecatoare a gloantelor si sabiilor.

Nu stia ce inseamna sa chibzuiesti, sa socotesti si sa masori dinainte puterile tale si pe ale dusmanului.

O incintare si o desfatare turbata vedea el in lupta; un fel de betie il cuprindea in clipele in care omului i se infierbintau mintile, cind totul i se invalmasea in fata ochilor, cind zburau capetele retezate si caii cadeau cu vuiet la pamint, iar el se rotea ca nauc prin suierul gloantelor, prin lucirile de sabii si lovea in dreapta si in stinga, fara sa simta cind era si el lovit.

Nu o data se minunase taica-sau si de Andrii, vazindu-l cum, minat doar de inflacararea lui nestavilita, se avinta la fapte pe care nu le-ar fi facut niciodata un ostean cu singe rece si chibzuinta si cum, purtat doar de elanul sau, savirsea minuni ce nu puteau sa nu-i uluiasca pina si pe cei batrini si caliti in lupte.”