Prin scrierile sale, filosoful crestin Nikolai Berdiaev a trezit si inviorat constiinta idealului crestin, caci numai intoarcerea la o viata spirituala, in crestinism, poate solutiona criza morala si culturala.
Noile descoperiri ale fizicii au un sens pozitiv si nu sunt deloc responsabile, din contra, ele spri?jina puterea cunoasterii umane.
Dezumanizarea e o stare a spiritului uman si corespunde atitu?dinii sale fata de om si fata de univers. Toate ne duc la problema religioasa si filosofica a omului.
Omul poate fi absorbit de infinitatea cosmica, care se ridica la el.
In volumul "Un nou Ev Mediu", sunt dezbatute probleme dintre cele mai grave ale gandirii omenesti, cu independenta de spirit a unui ganditor genial si, in acelasi timp, cu o putere de previziune care surprinde.
Fragment din volum:
?Intrarea in noul Ev Mediu, ca altadata intrarea in vechiul Ev Mediu, prezinta vederii o descompunere a vechilor societati si, invizibil, elaboreaza altele noi.
Aceasta ordine parasita, dar tenace, care alcatuise viata sociala si cultura, se gaseste rasturnata prin fortele unui haos barbar. Aceasta ordine a timpurilor moderne insa era ea cu adevarat ?cosmica"?
Secolul al XIX-lea s-a mandrit cu dreptul sau, cu constitutiile sale, cu unitatea metodelor sale scientiste si a aparatului sau stiintific.
Ceea ce timpurile moderne n-au putut realiza insa e o unitate interioara care sa fie concludenta. Individualismul, atomismul le stapanea in mod esential.
Tot timpul cat a durat Istoria moderna, serii de ruine interne au ros societatile, omul ridicandu-se contra omului, clasa contra clasei. Lupta intereselor opuse, concurenta, profunda izolare a fiecarui om au caracterizat timpurile societatii moderna.
In viata spirituala si intelectuala a acestor societati e lesne a descoperi o anarhie mereu crescanda, o lacuna radicala, provenita din pierderea centrului unic sau din pierderea din vedere a singurului scop suprem.
Erau, in aceasta, conditiile autonomiei tuturor sferelor vietii intelectuale si sociale, ca si secularizarea societatii.
Timpurile moderne au vrut sa vada libertatea in individualism, in dreptul de a se afirma pentru fiecare om si pentru fiecare sfera de cultura. S-a mers pana la a identifica procesul Istoriei moderne cu acela al unei eliberari.
Dar eliberare de ce si eliberare prin ce?
O eliberare de vechile teocratii autoritare, de vechea notiune a dependentei. Vechile teorii autoritare nu mai puteau subzista si vechea heteronomie trebuia invinsa.
Eu nu zic ca libertatea spiritului nu a fost o cucerire imprescriptibila si eterna.
Dar pentru ce si de ce trebuia sa fie o eliberare?
Timpurile moderne n-au stiut-o. In numele cui, in numele a ce, ei ar fi fost in definitiv destul de incurcati a o spune. In numele omului, al umanismului, in numele libertatii si al fericirii umanitatii? Nu se vede nimic in acestea, care sa fie un raspuns."
