„Îi prezentam cititorului român aproape cinci sute de texte din productia lirica pe care Pessoa a plasat-o sub propriul sau nume, scrise în portugheza, în franceza si în engleza, convinsi fiind ca este relieful cel mai proeminent al unui continent ascuns, de o diversitate care din nou va surprinde.

Si vom vedea ca Pessoa continua sa se multiplice chiar si atunci când ramâne sub propriul sau nume, complexitate ce se adauga spectacolului de identitati deja cunoscut prin demultiplicarea heteronimica.

Caci daca ne-am obisnuit sa vedem în familia heteronimica a lui Pessoa o sursa abundenta si importanta de scrieri, cât pentru o adevarata generatie literara transnationala, iar ea stabileste deja o performanta unica în istoria tuturor literaturilor, putini banuiesc existenta diversitatii din care se alcatuieste Pessoa însusi, ca multiplu de sine.

Acel «teatru în oameni» pe scena caruia evolua restul familiei alaturi de autorul lor, din imensa convingere a poetului ca un creator trebuie sa fie «plural ca universul», mai are un personaj complex ascuns chiar sub numele Pessoa.

Iar acest personaj traieste grav destabilizarea rezultata din propria sa multiplicare, fiindca rezulta din ea neîmplinire si absenta dramatica de identitate, în timp ce ele îsi continua proliferarea alaturi de alte teme existentiale sau filozofice.“

(DINU FLaMÂND)

Era un om care cunostea diverse limbi si scria versuri. Îsi câstiga pâinea si vinul punând cuvintele pe locul cuvintelor; asa a scris versuri cum trebuie sa fie scrise versurile, deci ca pentru prima data.

La început s-a numit Fernando, pessoa, persoana ca toti ceilalti. Dar într-o zi îi trecu prin cap sa anunte iminenta aparitie a unui super Camões, unul mult mai mare decât primul; fiind însa limpede ca el era o persoana discreta, obisnuind sa treaca nebservat pe Strada Aurarilor învesmântat într-un impermeabil de culoare deschisa, cu papion si cu o palarie fara pana, nu a spus ca acel super Camões era el însusi.

De fapt, un super Camões nu e altceva decât un Camões mai mare, numai ca el avea rezerve, fiindca urma sa devina Fernando Pessoa(s), adica persoane, fenomen nemaiîntâlnit în Portugalia pâna atunci. Evident, viata lui era facuta din zile, si stim ca zilele sunt egale, dar ele nu se repeta, iata de ce nu trebuie sa fim surprinsi ca într-o zi, când trecea prin fata unei oglinzi, Fernando a întrevazut, pentru un moment, o alta persoana. [...] «Dati-mi ochelarii!» au fost ultimele si decisele sale cuvinte.

Pâna acum nimeni nu a aratat vreun interes sa stie pentru ce i-a vrut, cu riscul de a da impresia ca ignora sau dispretuieste ultima vointa a muribunzilor, dar e destul de plauzibil sa presupunem ca intentia lui a fost de a se privi într-o oglinda ca sa afle, în sfârsit, cine fusese el. Doar ca Parcele nu i-au dat ragaz si nici nu se afla vreo oglinda în acea odaie.

Acest Fernando Pessoa nu a ajuns sa afle cu adevarat cine anume fusese, dar gratie îndoielilor sale reusim sa stim ceva mai mult despre ceea ce suntem noi.“

(JOSÉ SARAMAGO)

„Poezia lui Pessoa este analiza cea mai subtila, mai dureroasa si mai tragica a omului din secolul XX, dar si cea mai lucida, cea mai necrutatoare: un om turmentat, înclinat sa fie nemultumit de toate, dar care se ia pe sine drept tinta.

Cu adevarul, dar si cu veninul sau, cu abuzul sau de paradox, cu capacitatea de a afirma ironic contrariul unei axiome la care el recurge cu egala ironie, scrie una dintre poeziile cele mai revolutionare din vremea noastra.“

(ANTONIO TABUCCHI)