Lev Trotki, apropiatul colaborator al lui Lenin, organizator al Marii Revolutii din Octombrie si conducator al Armatei Rosii in razboiul civil, a scris autobiografia Viata mea in 1929, cand isi incepuse viata nesigura in exilul la care fusese condamnat de regimul lui Stalin.

Viziunea lui asupra miscarii comuniste – lupta clasei muncitoare definita de Marx si de Lenin – fusese mereu una universala, in care solidaritatea proletara internationala se ridica deasupra intereselor nationale inguste.

Autobiografia de fata, prima opera scrisa de Trotki in exil, este fara indoiala una dintre cartile de referinta ale timpului nostru. Cu siguranta ca atunci cand a inceput sa scrie povestea vietii sale si-a dat seama cat de importanta putea fi o asemenea carte. Nu a considerat niciun moment ca era vorba de memoriile unei cariere incheiate.

Dimpotriva, a tratat-o ca pe o parte integranta a vietii sale active, ca pe o modalitate prin care se putea uita in urma la toate evenimentele la care participase pentru a le evalua in lumina propriei experiente si conceptii si pentru a continua lupta plecand din acest punct.

Trotki scrie aceasta autobiografie in calitatea sa de lider si de purtator de cuvant recunoscut al comunismului international, opus dictaturii lui Stalin. Fiind una dintre figurile centrale ale revolutiei bolsevice, Trotki ramane in aproape toate cazurile singurul martor ocular al intrigilor si al luptelor timpurii din interiorul guvernului comunist. Interpretarea pe care Trotki o da evenimentelor si fortelor puse in miscare nu are egal.

Mintea sa stralucita era inzestrata cu o mare putere de patrundere. El a prezis ridicarea noii birocratii sovietice cu o uimitoare precizie si a inventariat crimele lui Stalin cu cincisprezece ani inainte ca Hrusciov sa tina senzationala sa cuvantare din 1956.

Exilul lui Trotki l-a plasat in afara Partidului Comunist oficial si in afara lumii politice in ansamblul ei. Totusi, in acest fascinant document, el ramane fidel filozofiei revolutiei mondiale permanente, oferind perspectiva unui om informat in cel mai inalt grad asupra luptei pentru viitorul socialist al omenirii.

Vremurile noastre sunt din nou bogate in memorii, poate mai mult ca oricand. Si asta pentru ca sunt atatea de spus. Cu cat epoca este mai dramatica si mai bogata in schimbari, cu atat mai intens devine interesul manifestat fata de istoria curenta. Arta de a picta peisaje n-ar fi putut aparea niciodata in Sahara. „Intersectia" dintre doua epoci, valabila si in prezent, da nastere dorintei de a privi ziua de ieri, deja departata, prin ochii participantilor sai activi. Asa se explica uriasa dezvoltare a literaturii memorialistice in anii de dupa ultimul razboi. Poate ca acest lucru reprezinta o justificare si pentru volumul de fata.

Insasi venirea sa pe lume se datoreaza pauzei aparute in viata politica activa a autorului. Unul dintre popasurile neprevazute, desi deloc accidentale din viata mea s-a dovedit a fi Constantinopolul. Iata-ma stabilindu-mi aici tabara — dar nu pentru prima data — si asteptand rabdator sa vad ce urmeaza. Viata unui revolutionar ar fi de-a dreptul imposibila fara o anumita doza de „fatalism". Intr-un fel sau altul, perioada Constantinopol mi-a oferit cel mai potrivit moment pentru a privi in urma inainte ca circumstantele sa-mi, permita sa merg mai departe.

La inceput, am scris pentru ziare diverse schite autobiografice si am crezut ca o sa ma rezum la ele. Dar vreau sa spun ca, din refugiul meu, n-am putut urmari forma in care aceste schite au ajuns la public. Insa orice scriere isi are propria sa logica. Asa ca nu mi-am intrat in mana pana cand nu am terminat acele articole. Apoi am decis sa scriu o carte. Am recurs la o scara diferita si infinit mai larga, reluand Intreaga lucrare si ducand-o la bun sfarsit. Singurul lucru pe care-l au in comun articolele de ziar initiale si cartea de fata este faptul ca trateaza acelasi subiect. Din toate celelalte puncte de vedere, sunt complet diferite.

M-am ocupat in detaliu de cea de-a doua perioada a revoluliei sovietice, al carei inceput a coincis cu boala lui Lenin si cu inceperea campaniei indreptate impotriva „trotkismului".