Înalta Poartă și țările române
Istoricul Michał Wasiucionek reinterpretează dinamicile politice dintre Înalta Poartă, Coroana Polonă și țările române de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, pornind de la trei noțiuni-cheie: patronaj, rețele sociale și arene sociopolitice.
Analiza sa, sprijinită pe studii de caz, pune în lumină mecanismele patronajului transfrontalier și rețelele facționale care le ofereau elitelor din epocă un mecanism alternativ viabil de a-și procura resurse politice, militare și economice, pe care le puteau folosi ulterior pentru a câștiga o poziție avantajoasă față de rivalii lor.
Această geografie alternativă a puterii a avut un efect profund asupra hărții politice a Europei de Est din secolul al XVII-lea.
Reiese că supraviețuirea Moldovei și Țării Românești ca entități politice distincte pe orbita otomană a fost mai puțin rezultatul geopoliticii și al echilibrului de putere dintre Imperiul Otoman și Uniunea Polono-Lituaniană, cât al rivalităților și alianțelor transfrontaliere facționale, guvernate de reguli și imperative diferite de cele ale statelor.
„Am decis să-mi fixez punctul de observație în țările române și să identific cazurile de patronaj transfrontalier care îi legau pe boierii locali de omologii lor de la Înalta Poartă și din Uniunea Polono-Lituaniană. Deși concentrarea asupra Moldovei și Țării Românești – un loc relativ izolat politic și economic – nu ar părea cea mai fericită alegere, perspectiva periferică pe care o oferă aceste țări prezintă avantaje nete.
Pentru că resursele aflate la dispoziția elitei boierilor erau subțiri în comparație cu cele ale magnaților polono-lituanieni sau ale înalților demnitari otomani, viața politică locală era mai sensibilă la cazurile de patronaj transfrontalier, ceea ce le face mai ușor de identificat.
În plus, de vreme ce țările române au constituit un spațiu contestat între Coroana Polonă și Poartă, avem posibilitatea să folosim facționalismul polono-moldovean ca „grup de control” pentru a pune în lumină particularitățile prezenței otomane în regiune.“
— MICHAŁ WASIUCIONEK
