Aceasta este prima ediţie care reuneşte într-un singur volum cele trei romane ale lui Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, Moartea cotidiană şi Aşteptând ceasul de apoi, scrise în intervalul 1942–1955.
Editura Humanitas oferă astfel cititorilor săi privilegiul de a urmări evoluţia viziunii narative a scriitorului într-un triptic unitar și ascendent.
Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis.
Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit la care ajung cei ce au puterea de ... citeste mai departe
Manualul razboinicului luminii este o culegere de ganduri filozofice si povesti care ii vor incanta pe cautatorii de pretutindeni.
Un razboinic al luminii nu-si petrece zilele incercand sa joace rolul pe care i l-au ales altii. Un razboinic al luminii nu-si pierde timpul ascultand provocaari; el are un destin de implinit.
„Laudele mistice ale lui Iacopone au stiut sa înfatiseze cu o remarcabila vioiciune acea veche rana a sufletului uman care mai sângereaza înca: dorul dupa Altceva, pe care Iacopone îl gaseste în Dumnezeu, acea nevoie atât de umana de a se întrece încontinuu pe sine pentru a privi dincolo de ... citeste mai departe