Memoriile unei fete cuminti
Memoriile unei fete cuminti, povestea vietii autoarei (nascuta în 1908) din copilarie pâna la 21 de ani, când, devenita studenta la Sorbona, îi întâlnise pe Sartre si pe alti tineri intelectuali de viitor, e socotita o opera clasica a genului si ilustrarea vie a filozofiei existentialiste.
Este emotionanta marturie a evolutiei unei personalitati de-a lungul copilariei, adolescentei si a primei tinereti; marturia unei „fete cuminti“ care a avut îndrazneala sa se desprinda de mediul conventional în care crescuse, de însasi credinta catolica, pentru a gândi pe cont propriu.
Si este, totodata, documentul unei epoci, al începutului de secol XX european.
„...Visam sa-mi fiu propria cauza si propriul tel; acum credeam ca prin mijlocirea literaturii mi se va îndeplini dorinta. Literatura îmi va da nemurirea în schimbul eternitatii pierdute; nu mai exista Dumnezeu care sa ma iubeasca, dar aveam sa aprind o flacara în milioane de inimi.
Scriind o opera hranita din povestea propriei vieti, ma voi re-crea si-mi voi îndreptati existenta.
În acelasi timp, voi fi de folos umanitatii; ce dar mai minunat decât cartile i s-ar putea face?
Ma ocupam si de mine, si de ceilalti; îmi acceptam «încarnarea», însa nu renuntam la universal: proiectul meu putea cuprinde totul; satisfacea toate nazuintele care înflorisera în mine de-a lungul celor cincisprezece ani.“
(Simone de Beauvoir)
