Interventii psihopedagogice in tulburarile specifice de invatare
Intervenții psihopedagogice în tulburările specifice de învățare.
Învăţăm FonoLogic – program structurat de antrenament al conştiinţei fonologice bazat pe dovezi ştiinţifice„Lucrarea prezintă cele mai noi date din cercetările clinice şi de psihologie educaţională privind antrenarea conştiinţei fonologice la persoanele cu dislexie, reflectînd în mod pragmatic tradiţia de cercetare şi inovare a şcolii clujene de psihopedagogie specială.
Acest program de antrenament structurat al conştiinţei fonologice este dezvoltat în cadrul Laboratorului de cercetări interdisciplinare a diferenţelor individuale în învăţare (Learn-id) şi este orientat în direcţia evaluării şi intervenţiei psihopedagogice.
Pe baza convingerii profesionale asumate a legăturii dintre ştiinţă şi practică, recomandăm tuturor cititorilor (copii, profesori, psihologi, psihopedagogi, logopezi, pedagogi, părinţi) care vor să urmeze acest program în călătoria inedită de învăţare a cititului şi a scrisului să-l aplice cu încredere şi în mod consecvent, să-l integreze şi să-l personalizeze în cadrul experienţelor proprii de învăţare, cu speranţa că vor ajunge la concluzia că e mult mai uşor să înveţi să citeşti şi să scrii dacă acestea se întîmplă FonoLogic.”
(Carmen David, Adrian Roşan)