Publicată în 1977, la un an după moartea autoarei, O autobiografie te ține cu sufletul la gură asemenea romanelor ei.
Scrise cu verva, umorul și nonșalanța bine-cunoscute, frânturile de amintiri pe care Agatha Christie alege să le dezvăluie cititorului – sugerând chiar din titlu că aceasta este o narațiune foarte personală, nu Autobiografia cu majusculă – sunt deopotrivă semnificative pentru memoria afectivă a scriitoarei, cât și pentru epoca pe care a trăit-o, o perioadă framân - tată din istoria lumii, de la sfârșitul epocii victoriene, când lumea părea să aibă răbdare, la cele două războaie mondiale și apoi la deplina maturitate și împlinire ca scriitoare din anii postbelici.
Copilăria și adolescența, apoi prima căsătorie și nașterea fiicei sale Rosalind, moartea primului soț (al cărui nume îl poartă) și a doua căsătorie, cu arheologul Sir Max Mallowan, pe care l-a însoțit în expedițiile de săpături în Irak, stau mărturie pentru o viață pe care Agatha Christie a stiut să o trăiască din plin, cu toate suișurile și coborâșurile ei.
„Așa că am de gând să mă desfăt cu amintirile mele – pe îndelete, fără nici o grabă –, așternându-le din când în când pe hârtie.
E o muncă ce-mi va lua mulți ani, probabil. Dar de ce o numesc muncă?
De fapt, e un privilegiu. Cândva am văzut un pergament chinezesc foarte vechi de care m-am îndrăgostit pe loc.
Înfățișa un bătrân care ședea sub un copac și juca moara. Desenul se intitula Bătrân savurând bucuria tihnei.
Mi-a rămas întipărit în minte pe vecie.“
Agatha Christie
