- Mandita, zise Ionut cu glas tremurat, daca Dumnezeu o-ngadui ?ntr-altfel si n-oi mai afla cale de-ntoarcere, sa-ti urmezi viata, caci te dezleg de toate fagaduielile.
Fata ?ncremeni. Un tremur dureros o zguduia din cap si p?na-n picioare.
Un nod i se pusese ?n g?t si-i oprea vorbele. Se uita la Ionut printre lacrimile care-i scaldau obrajii si-o frica de moarte pusese stap?nire pe ea.
- Sa nu spui asta, badita, sa n-o spui, raspunse fata cu glas sugrumat. Te voi astepta p?na la sf?rsitul vietii si daca n-ai sa te mai ?ntorci vreodata, viata mea se va sf?rsi la manastire, unde-mi voi pl?nge nenorocul si soarta.
- Mandita, copila mea draga! o striga Ionut, lu?nd-o ?n brate.
- Badita, badita, ce nenorocire pe capul nostru!
- Vor trece toate, Mandita.
- Doamne, os?ndeste-ma cum vrei, numai ada-mi-1 pe badita-napoi!
- Nu-ti cere os?nda, copila mea draga.
Ionut se ridica sa plece. Mandita ?i cuprinse g?tul cu bratele am?ndoua si se lipi de el.
- Badita, sa te-ntorci, badita, c-altfel ma prapadesc fara tine!
Fragment
