Printul Fericit traia intr-un palat, unde zidurile inalte care-l inconjurau l-au ferit de mizeria si uratenia cetatii in care a trait. Era cea mai stralucitoare si brilianta statuie din acel orasel.

Intr-o toamna, un randunel intarziat se odihni pentru o noapte la picioarele statuii. Printul il ruga pe randunel sa le duca oamenilor sarmani aurul, rubinul si safirele care-i impodobeau statuia. Astfel ii scapa de greutati pe croitoreasa cu un copil bolnav, pe studentul sarac, pe fetita trimisa sa vanda chibrituri.

Inghetul ii este insa fatal micului randunel, iar tristetea frange inima de plumb a printului. Statuia, nemaiavand stralucire si maretie, este topita din ordinul primarului orasului, care planuiest sa inalte una cu propria sa infatisare. Doar inima din plumb ramane neatinsa, iar mesterul topitor o asaza alaturi de corpul randunelului inghetat. Astfel, cei doi prieteni raman impreuna si dupa moarte...