Biserica nu poate fi gandita, traita sau cinstita fara martiri. Dar, in mod fatal, calaii lor sunt si ei pomeniti in actele martirice. Pentru prima si pentru singura data in istoria neamului omenesc, omul ? omul-crestin ? se roaga pentru calaul lui, ii doreste binele, salvarea, mantuirea, nu este suparat pe el. Prigonitorii n-au inteles ca cine se lupta cu martirii se lupta cu Dumnezeu.

Secolul XX a rodit poate chiar mai multi martiri decat primele trei secole ale erei crestine, iar datoria noastra este sa-i identificam si sa-i cinstim cum se cuvine, sa urmam noi insine pilda lor marturisitoare.

Scopul cercetarii martirologice nu este de a-i incrimina si chiar pedepsi (daca mai sunt in viata, ca tortionarii temnitelor comuniste de mai ieri) pe feluritii prigonitori (demnitari, judecatori, paznici, calai etc.), ci de a inlesni posteritatii dreapta cunoastere si cinstire a jertfelor pentru Hristos si pentru Biserica Sa, intarind legatura dintre Biserica luptatoare si Biserica triumfatoare, dintre ?neamul crestinesc? si Dumnezeul cel viu, ?Care Se preamareste in sfintii Sai?.