„Între 1925 si 1930, Giuseppe Tomasi di Lampedusa a calatorit mult.
A stat în marile capitale europene, descoperind «blânda frumusete» a Parisului, «bonomia» odihnitoare a Londrei mult iubite, dar si «fascinatia perversa» si enigmatica a «nemiloasei» si lividei metropole care era Berlinul.
Itinerariile sale l-au purtat prin Austria, Elvetia, Tirol, ba chiar si în tarile Baltice.
Avea treizeci de ani. Calatorea cufundat în literatura europeana, cu o biblioteca la purtator cuprinzând citate îndelung frecventate. Calatoria însasi se petrecea în literatura.
Le scria în Sicilia verilor sai Lucio Piccolo, poet, si Casimiro Piccolo, pictor.
Iar scrisorile sale, aflate undeva între schita literara si divertismentul burlesc, au o anumita continuitate si creioneaza adevarate intrigi romanesti, avându-l în centru pe cel care semneaza «Monstrul» si al carui autoportret spectaculos, dar niciodata complezent, se revendica de la personaje literare celebre.
Umbra experimentului narativ care este acest epistolar se proiecteaza asupra Ghepardului, îndemnându-ne sa recitim romanul si sa reflectam din nou asupra lui.“ (Salvatore Silvano NEGRI)
„Mai e nevoie sa spun ca Monstrul se simte ca pestele în apa?
Nimeni nu simte ca el «Grosstadt Pathos»: seara, când întorcându-se cu trenul, pe alocuri suspendat, ca la New York, vede dedesubt kilometri de strazi pustii, scaldate-n ploaie, nesfârsitul sir de felinare si din când în când un triaj cu paienjenisul de sine si lumini verzi, rosii si albe, traieste nostalgii «poignantes» si extrem de placute, pe care nu i le-ar trezi nici o suta de apusuri böckliniene.
Iata adevaratul romantism de astazi!
Si salahorii cu haine de piele lucind de ploaie, si huruitul continuu al trenurilor, si sublima multime a metropolelor, unde orice chip, pentru cine vrea sa-l priveasca, e un poem de suferinta si nefericire, suferinta si nefericire unice, amintesc de o însusire de care istoria habar n-avea pâna acum.
Trebuie spus ca nici unul dintre orasele pe care le cunosc nu e în chip mai evident, mai nemilos, metropola.
Odata disparute veselia frantuzeasca de la Paris, bonomia de la Londra, ramân liniile dure ale constructiei gigantice. Nimic nu e mai dur decât acest oras, care te priveste totusi la tot pasul cu ochii zâmbitori ai fetelor de o nespusa prospetime.“ (Giuseppe Tomasi di LAMPEDUSA)
