Romanul Soloviov si Larionov a fost finalist, în 2010, la premiile Bolsaia Kniga si Andrei Belîi, ca o recunoastere a originalitatii cu care reconstituie un episod din trecutul Rusiei.

Soloviov, tânar cercetator în domeniul istoriei, studiaza figura legendara a generalului Larionov, comandant în Armata Alba în timpul Razboiului Civil din Rusia. Dar portretul pe care i-l face este unul pseudoistoric, contaminat de figuri proeminente din istoria Rusiei si chiar din familia lui Vodolazkin.

Tema de cercetare prilejuieste incursiuni în timp si spatiu, în cele mai diferite medii, colorate pe alocuri cu o tenta detectivistica. Romanul abunda în consideratii despre istorie, politica si morala, întruchipate într-o galerie de portrete memorabile, bazate pe jocul ironic al autorului cu sursele reale si cele inventate. O frumoasa si seducatoare poveste de dragoste întregeste, cu umorul inconfundabil al scriitorului, gustat deja de cititorii români, acesta remarcabila opera literara în care meditatia asupra relativitatii lucrurilor – mai cu seama a adevarului istoric – ocupa un loc central.

„A fost un razboi ciudat, un razboi al rusilor cu rusii, în care soldatii luati prizonieri puteau lupta chiar de-a doua zi de partea dusmana. O faceau cu acelasi devotament ca si înainte.

Nu erau putini cei care îsi facusera o obisnuinta din a trece dintr-o tabara în alta. Pentru unii era unica posibilitate de a munci în conditii de razboi, pentru altii era un mod de viata, nu mai avea importanta pentru cine luptau. Într-o viata tihnita nu aveau parte de senzatii tari. Îi îmbata fratia de arme în fata mortii. Trecerile în tabara dusmana erau, de regula, oprite de glont. Sau de sabie. De fapt, nu prea aveai ce alege.“