Titlul romanului are o semnificatie dubla. O prima semnificatie provine din faptul ca Zodia Cancerului este denumirea populara a Zodiei Racului (latinescul "cancer” insemnand "rac” in limba romana); mersul inapoi al racului poate fi o aluzie la regresul tarii in timpul domniei lui Duca-Voda.
O a doua semnificatie se refera la cancer, o boala ce macina organismul dinspre interior inspre exterior, aceasta fiind o aluzie la slabirea interna a Principatului Moldovei de catre acelasi Duca-Voda care a facut ca statul sa devina vulnerabil pe plan extern.
In toamna anului 1679, aflat in drum spre Istanbul pentru a transmite un mesaj tainic sultanului din partea regelui Ludovic al XIV-lea al Frantei, abatele francez Paul de Marenne tranziteaza Principatul Moldovei, calauzit de la Liov de capitanul mercenar Ilie Turculet.
In tinutul Romanului, ei se intalnesc cu beizade Alecu Ruset, fiu de domnitor, caruia i se incredintase protejarea inaltului oaspete, iar suita marita se indreapta catre Iasi pentru ca abatele sa fie prezentat domnului Gheorghe Duca.
Pe parcursul calatoriei, oaspetele francez are prilejul sa se familiarizeze cu diferite locuri si obiceiuri din Tara Moldovei.
Alecu Ruset ii marturiseste abatelui dragostea sa pentru domnita Catrina, fiica voievodului tiran; aceasta fusese logodita din copilarie cu beizade Stefan, un fiu urat si slut al fostului domnitor Radu Leon.
Romanul este impartit in 33 de capitole, fiecare avand un titlu lung (precum in cronicile moldovenesti) care invaluie trecutul intr-o aura de legenda populara.