Jurnal zilnic - Impresiuni si pareri personale din timpul razboiului Romaniei

Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai pretioasa si consistenta marturie din Bucurestiul sub ocupatie.

În ajunul intrarii României în Marele Razboi, constient ca este martor al unor momente istorice, Vasile Th. Cancicov îsi începea seria impresiilor zilnice, care se vor întinde pe durata a 28 de luni.

Pe lânga consemnarea suferintelor personale (mai mult sau mai putin imaginare), jurnalul fostului deputat surprinde speranta, deznadejdea si usurarea generatiei care a nazuit la România Mare.

Ramas în teritoriul ocupat, privat de libertate si detinut politic, Vasile Cancicov radiografiaza experientele pe care razboiul le-a impus populatiei civile.

Este cronica mai putin glorioasa a celor care „au vietuit, fara demnitate“, alaturi de inamic, framântati de incertitudini si intrigi politicianiste. La un moment dat, deznadajduit de soarta cruda a unei Românii înfrânte si cucerite, Vasile Cancicov renuntã, pentru 37 de zile, sã mai scrie în jurnal.

Când, în noaptea de 12 august 1918, am încheiat impresiunile mele, eram convins ca am intrat într-o epoca banala ce nu mai putea inspira nici un interes de a mai fi notata. Mai contribuise la aceasta încetare o oboseala ce-mi pricinuia nenorocita mea sanatate. Simt azi ca am facut o gresala, ca nu a fost momentul de a încheia povestea, deoarece noi si mari evenimente stau sa se desfasoare pâna sa se lase cortina «Tragediei românesti» si nu voi sa lipsesc de la aceasta.“

Nu ne ramâne decât sa-i fim recunoscãtori lui Vasile Th. Cancicov pentru îndârjirea de a zugravi, într-o bogatie de tonuri, miracolul înfãptuit la sfârsitul anului 1918. (Daniel CAIN)

Azi se împlinesc doi ani de când am început a scrie notele acestea, iar mâine doi ani de la declararea razboiului României. Când am început a le scrie, în odaia de la hotel Caraiman, la 13 august 1916, eram plin de entuziasm. Dupa doi ani de teribile framântari si deceptii, ne gasim zdrobiti si umiliti ca tara, fara mari sperante de mai bine.

România libera si cu imens prestigiu de la 13 august 1916 e o Românie îngenuncheata si fara independenta. Desi am sacrificat o parte din teritoriul tarii prin Pacea de la Bucuresti, tara e înca sub calcâiul inamicului si ocupata militareste.

Guvernul ce ne guverneaza – în derâdere – în numele Regelui Ferdinand, desi compus din români, îndeplineste ordinele si poruncile ocupantului dusman, neputând face nimic în interesul României. Neputând lucra pentru tara, îsi trece vremea razbunând uri personale, lucru pe care inamicul îl sprijina cu rautate: asa ca, în momentul ce las condeiul, guvernul ce a visat unitatea noastra nationala si a încercat sa o realizeze merge la judecata, nu a inamicului învingator în contra caruia ne-am ridicat sa ne dezrobim, ci a propriilor nostri concetateni, ce spre rusinea neamului nostru se cheama români.

Ce va aduce ziua de mâine e un mister pe care nimeni nu poate prevedea.

Fotografia de pe coperta: 1 dec. 1918 (18 nov. stil vechi), Calea Victoriei: intrarea regelui Ferdinand în Bucuresti, alaturi de regina Maria, de generalul Berthelot si de principele Nicolae. În fundal, unul dintre arcurile de triumf ridicate în Capitala cu acest prilej.