Madrid, 1980 – cinci ani de la moartea lui Franco. Juan de Vere se angajează ca asistent al lui Eduardo Muriel, un regizor de film aflat la declinul carierei.
Muriel, personaj excentric, dar al cărui farmec îl subjugă pe tânărul Juan, îi dă într-o zi o sarcină ingrată: să afle adevărul privind presupusele fapte josnice ale unui prieten, săvârșite în timpul dictaturii.
În același timp, Juan se simte tot mai intrigat de misterul căsniciei dificile a lui Eduardo cu frumoasa Beatriz.
Rând pe rând, toate secretele ies la lumină și, odată cu ele, profunde conflicte de conștiință.
Gravitatea crimelor cu impact social săvârșite în contextul unui regim totalitar este pusă în balanță cu gravitatea unor fapte de proporții mult mai reduse, dar cu impact în viața personală.
Asupra celor dintâi, societatea a convenit să păstreze tăcerea; cele din urmă merită răzbunarea continuă, atroce.
În Așa începe răul, Javier Marías prezintă un studiu al granițelor infinit permeabile dintre eul privat și cel public, dintre observator și participant, o poveste despre dragoste și trădare, despre vieți trăite în umbra istoriei.
„Erudită, stranie, hipnotică și încântătoare... Unii îl citesc pe Javier Marías pentru capacitatea lui de a da viață celor mai mărunte momente ale existenței...
Eu am descoperit că iubesc această carte pentru paginile sale de observații geniale, pentru reflecțiile autorului și pentru vocea lui elegantă, plină de suspans.“
Los Angeles Times
„Așa începe răul oferă toate calitățile care definesc romanele lui Marías: meditația filosofică, stilul de o eleganță delicată și suspansul unei compoziții tradiționale...“
Wall Street Journal
Operă majoră a unui talent universal, Așa începe răul creează un suspans demn de Hitchcock într-o poveste hipnotică pigmentată cu tensiune erotică și conflict politic.“
Minneapolis Star-Tribune