CARTI »
Istorie »
Romania, marile puteri si ordinea europeana Romania, marile puteri si ordinea europeana
În tot acest timp, România şi-a urmărit interesele şi şi-a protejat independenţa în cadrul unui sistem internaţional organizat şi condus de Marile Puteri.
Lungul secol XX, dacă am putea să descriem astfel această perioadă, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai agitate şi hotărîtoare din istoria românilor.
Faptul că ţara lor a rămas aproape intactă în condiţiile existenţei unor vecini deloc prietenoşi în cea mai mare parte a timpului s-a datorat instinctului românesc de supravieţuire, rivalităţilor dintre cei puternici şi mai ales abilităţii specifice româneşti de a identifica limitele posibilului.”
(Keith Hitchins)
„Avem nevoie, pentru ca viitorul nostru ca naţiune pentru următorii 100 de ani să fie asigurat, de acţiune decisă, coerentă şi precisă.
Depinde doar de noi să atingem acest obiectiv al unei Românii puternice şi eficiente, spre beneficiul generaţiilor următoare.
Tocmai de aceea cred că acest volum, prin amplitudinea domeniilor acoperite şi rigoarea studiilor sale, semnate de autori în mare parte deja consacraţi prin scrierile, dar şi prin acţiunile lor, poate fi unul dintre îndrumarele utile şi necesare acestei întreprinderi deloc uşoare, dar obligatorii.”
(Bogdan Aurescu)