Istorie. Ghid de pregatire intensiva pentru examentul de bacalaureat
Istorie – Ghid de pregatire intensiva pentru examenul de bacalaureat. Sinteze si teste
Pentru fiecare tema din programa examenului de bacalaureat, lucrarea propune urmatoarele elemente de sprijin in pregatirea cu succes a acestuia:
• Un rezumat al fiecarei lectii, ceea ce permite profesorilor sa elimine dictarea continuturilor si sa se concentreze pe discutarea cu elevii a temelor si pe rezolvarea de exercitii.
Acest rezumat scapa elevii de obositoarea luare de notite si permite sustinerea unor lectii interactive, mult mai apreciate de elevi decat cele de tip clasic.
Sintezele au fost elaborate dupa analizarea continuturilor prezentate in cele 7 manuale alternative de istorie de clasa a XII‑a si selectarea elementelor comune care fac obiectul evaluarii. In elaborarea sintezelor s‑au avut in vedere competentele generale si specifice pentru clasa a XII‑a si standardele generale de evaluare.
• Un test de evaluare curenta din continutul fiecarei teme (capitol) din programa, care permite parcurgerea ritmica a materiei pentru examen si, pentru profesori, cunoasterea stadiului de pregatire al elevilor pe secvente de materie.
Testele au fost elaborate in conformitate cu structura itemilor din programa examenului de bacalaureat.
• Teste de evaluare sumativa din materia pentru examen. De retinut ca aceste 20 de teste finale sunt total diferite fata de cele din anul trecut, pentru a oferi elevilor o simulare cat mai apropiata de subiectele examenului de bacalaureat.
Propunerile de rezolvari au fost introduse pentru familiarizarea cu cerintele formulate in teste. Aceste sugestii de raspunsuri ofera elevilor exemple concrete de rezolvare, pentru ca subiectele sa nu constituie o surpriza nedorita in timpul examenului prin necunoasterea tipurilor de intrebari si a modalitatilor de a formula raspunsurile.
Lucrarea de fata se adreseaza elevilor de clasa a XII‑a care se pregatesc pentru examenul de bacalaureat si doresc sa realizeze acest lucru in mod ritmic. Aceasta lucrare este, de asemenea, utila si celor care nu doresc sa sustina bacalaureatul la istorie, dar doresc sa obtina rezultate bune la aceasta materie. Prin intermediul acestei lucrari, venim si in ajutorul profesorilor de istorie, care pot folosi lucrarea pentru a simula cu succes conditiile examenului de bacalaureat.