De ce unii oameni au ales sa salveze evreii in timpul Holocaustului
In Budapesta anului 1944 un copil evreu este salvat de un necunoscut din ghearele Holocaustului - acel copil este nimeni altul decat Agnes Grunwald-Spier.
Saizeci si sase de ani mai tarziu aceasta devine autoarea cartii de fata, care aduce in atentia cititorilor o parte din salvatorii din perioada Holocaustului si incearca sa dea un raspuns intrebarii: ce anume i-a determinat pe acesti oameni sa isi riste viata pentru a o salva pe a altora?
Agnes Grunwald-Spiel se poate mandri cu o cariera impresionanta, din care distingem rolul sau ca fondator si administrator al Zilei Internationale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (Holocaust Memorial Day Trust) si membru timp de 15 ani al Consiliului Deputatilor Britanici Evrei.
"Ceilalti Schindleri. De ce unii oameni" au ales sa salveze evrei in timpul Holocaustului este a treia carte a autoarei, care exploreaza zone mai putin cunoscute ale istoriei acestui genocid.
"...o carte inspiratoare, care ne ajuta sa punem cap la cap un portret al exemplelor de curaj si moralitate din perioada Holocaustului, precum si a motivatiei lor."
- Jewish Book World