«Republica de la Ploiesti» a intrat în limbajul comun ca un alt nume dat esecului comic si nepotrivirii mijloacelor cu scopul idealizat.

Daca îl reducem la actiunile din ziua de 8 august 1870, episodul poate fi cu greu eliberat din registrul în care l-a fixat Caragiale.

Miscarea trebuie abordata însa în contextul anilor 1866–1871.

Cu tot eclectismul si incoerentele ei, a existat o gândire politica antidinastica, republicana si «democrata» care trebuie pusa în lumina.

Este ambitia acestui volum, un eseu asupra ideilor politice ale vremii si asupra modului în care actorii episodului republican îsi explica actiunile si deciziile.

Miscarile antidinastice si republicane initiate de liberalii radicali munteni («rosiii») releva, de fapt, existenta unei profunde crize constitutionale. Prin ideile-cheie pe care le apara cu convingere – suprematia constitutiei, dreptul poporului de a se opune despotismului, suveranitatea poporului, limitarea prerogativelor executivului, responsabilitatea ministrilor în fata majoritatii din Camera, legislativul monocameral, urgenta unui nou 1848 la 1870, garantarea libertatilor politice, neamestecul strainilor în afacerile interne si afirmarea suveranitatii interne si externe a statului –, «rosiii» cultiva conflictul si îl considera legitim. Ei nu sunt teoreticieni ai politicului, dar gândesc politic, dezbat politica si sunt oameni ai actiunii.

«Republica de la Ploiesti», punctul culminant al seriei de actiuni republicane, devine astfel revelatorul unui anumit tip de republicanism parlamentar si al unei dinamici institutionale si electorale ce permite asezarea parlamentarismului.

De aceea, nu putem reduce ideile actorilor de la 1870 si practicile lor electorale la simple interese conjuncturale si nici la registrul comic al lui Caragiale. «Rosiii» merita cu prisosinta sa fie luati si în serios.“ (Silvia MARTON)