O tara se construieste zi de zi
Cea mai frumoasă poveste Vol. III
Nu putem evada din istoria noastră. Nici măcar după un secol.
Pentru că Istoria ne cuprinde și încă se scrie, atât prin marile evenimente sociale și politice care ne jalonează prezentul, cât și prin gesturile mărunte ale fiecăruia dintre noi.
În urmă cu o sută de ani, Primul Război Mondial și sfârșitul marilor imperii au creat contextul propice pentru înfăptuirea Unirii.
Însă cei de atunci nu au pus capul pe pernă în România Mică pentru ca a doua zi să se trezească în România Mare.
Țara s-a construit prin mari eforturi politice și diplomatice, uneori abil și cu pragmatism sau profitând de auspiciile favorabile ale Istoriei, alteori cu sânge.
Cei care au făcut-o merită să rămână în memoria noastră mai mult decât ca niște nume de străzi, pentru că oameni ca Ion I.C. Brătianu, Henri Mathias Berthelot sau Iuliu Maniu au fost figuri hotărâtoare pentru timpul și lumea în care au trăit.
Despre destinele lor fascinante, precum și despre ale altor iluștri (ne)cunoscuți cărora le datorăm cine suntem astăzi aflați în acest al treilea volum dintr-o veritabilă halima autohtonă: o sută și una povești adevărate despre devenirea noastră, prin care autorul ne convinge că o țară, la fel ca Unirea, se construiește zi de zi.
Acest volum a fost gândit, ca un mesaj de încurajare pentru toți acei români care, azi, parcă nu mai au încredere în țara lor (un sentiment de neîncredere în paradigma statală care în fapt nu e numai românesc, e chiar european și mondial, se pare, desigur, în doze diferite și cu rațiuni diferite de la caz la caz).
În realitate, între începutul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, povestea românilor și a României reprezintă o clară poveste de succes!
– Adrian Cioroianu