Geniul. De la neuroplasticitate la realitate
Geniul – de la neuroplasticitate la realitate. Alte incursiuni psihograficeVolumul Geniul – de la neuroplasticitate la realitate. Alte incursiuni psihografice scris de colegul meu, prof. univ. dr. Mircea Alexandru Birt, reprezinta o realizare unica in literatura stiintifica biomedicala din Romania.
Autorul aduce o contributie remarcabila, printr-o noua abordare a geniului, din prisma neuroplasticitatii.
Rod al intregii cariere medicale de cateva decenii consacrate psihiatriei si al pasiunii prof. univ. dr. Mircea Alexandru Birt de a citi enorm (concordanta cu specialitatea clinica aleasa), acest volum abordeaza un subiect de un extraordinar interes pentru o gama larga de cititori. - Prof. univ. dr. Gheorghe Benga
In abordarea subiectului propus incerc sa expun sumar, tangential, rezultatele unor cercetari din domeniile neurostiintelor, ale neuroplasticitatii, ale psihopatologiei, ale imagisticii cerebrale, referitoare la creatiile si personalitatile fiintelor de exceptie, numite si genii, in contextul nenumaratelor variabile si al complexitatii problemelor existente. Ilustrarea unor aspecte psihopatologice ale personalitatilor si creatiilor se inscrie in acest demers. Incursiunile psihografice sumare ne dezvaluie ca geniile sunt totusi oameni, desi dispun de inteligente supradotate si de performante pana atunci inegalabile
Mircea Alexandru Birt
Mircea Alexandru Birt este medic primar psihiatru (1980), doctor in stiinte medicale (1987), profesor de Psihiatrie clinica la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, laureat al Premiului „Gheorghe Marinescu” al Academiei Romane (2001), membru al Asociatiei de Psihiatrie Canadiene, al Asociatiei de Psihiatrie Europene etc. Autor al volumelor: Psihiatria – prolegomene clinice, Editura Dacia (2001), Tulburarile comportamentului alimentar – Anorexia nervoasa – Bulimia nervoasa, Editura Dacia (2003), De la psihosomatica la alexitimie – palimpsest, Editura Grinta/Editura Todesco (2006) si al altor numeroase lucrari.