„Semnul făgăduit de Isus generaţiei care nu L-a înţeles a fost „semnul lui Iona”, adică semnul propriei Sale Învieri.
Viaţa fiecărui călugăr, a fiecărui preot, a fiecărui creştin este însemnată cu semnul lui Iona, căci cu toţii trăim prin puterea Învierii lui Cristos.
Dar simt că viaţa mea este în special pecetluită cu acest mare semn, pe care Botezul şi jurămintele călugăreşti şi sfinţirea mea preoţească l-au înscris cu fier roşu până în măduva fiinţei mele, căci la fel ca şi Iona mă găsesc eu însumi călătorind către destinul meu în pântecele unui paradox”.
(Thomas Merton)
D-a lungul a şase ani, autorul îşi poartă cititorii prin experienţele de zi cu zi ale unei mănăstiri trapiste din Kentucky, SUA. Merton şi-a petrecut aici în rugăciune, tăcere, muncă manuală şi studiu jumătate din cei 54 ani ai vieţii.
Un jurnal-martor, care descrie drumul parcurs spre acceptarea propriei vocaţii, surprinzătoare, de către unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX. Cu sinceritate şi umor neaşteptat, cartea ne introduce în înţelesurile adânci ale contemplaţiei.