Hitler. Doar lumea era de ajuns
„O biografie stimulatoare, care te îndeamnă la reflecție și se impune prin originalitate și inteligență sclipitoare.” (Richard Overy)
Despre Adolf Hitler s-a scris enorm şi totuşi lucrurile cele mai importante pe care credem că le ştim în ce-l priveşte sunt greşite.
Cea mai nouă biografie a lui, avându-l ca autor pe reputatul istoric Brendan Simms, este prima care explică pe deplin convingerile lui Hitler şi demonstrează cum, ca întotdeauna, ideile sunt sursa ultimă a celor mai criminale acţiuni.
Obsesiile politicii sale ne sunt prezentate dintr-o perspectivă diferită – principala preocupare a lui Hitler nu a fost, aşa cum se crede, ameninţarea bolşevismului, ci cea a capitalismului internaţional şi a Anglo-Americii.
Aceste două temeri i-au ghidat de fapt atât antisemitismul, cât şi hotărârea de a-şi asigura „spaţiul vital” necesar pentru a supravieţui într-o lume dominată de Imperiul Britanic şi Statele Unite.
Doar dominaţia asupra lumii ar fi fost de ajuns pentru ca Hitler să-şi atingă obiectivele, iar în cele din urmă a fost nevoie de o coalizare a aproape întregii lumi pentru a fi învins.
Hitler pune în discuţie unele idei încetăţenite despre omul care a condus Germania nazistă între 1933 şi 1945... Foarte provocatoare.”
(Robert Gerwarth, Financial Times)
O reevaluare radicală a concepţiei Führerului asupra lumii şi a motivelor care l-au făcut să arunce omenirea într-o luptă teribilă pentru supravieţuire.”
(Daily Mail)
„Hitler aruncă o lumină nouă asupra dictatorului. Clară, bine scrisă, amplu documentată. O contribuţie valoroasă.”
(Simon Heffer, Daily Telegraph)