Cartea apropierii de Dumnezeu
Cartea apropierii de Dumnezeu - Despre cunoașterea de sine și atingerea desăvârșirii
Cuvintele pline de har ale Sfântului Nectarie îți îndrumă pașii pe calea virtuții creștine, ajutându-te să lași în urmă frământările sufletești pentru a face loc în sufletul tău bunătății, bucuriei, nădejdii și credinței nestrămutate în Hristos.
„Cunoașterea profundă a sinelui este o îndatorire fundamentală a omului.
Fără cunoașterea de sine, omul rătăcește printre propriile gânduri, este înrobit în fapt feluritelor patimi, chinuit de pofte năprasnice, se îndeletnicește cu multe lucruri deșarte, nu duce o viață rânduită, ci risipită și plină de frământări, dând greș în toate.
Se poticnește pe făgașul vieții sale, clătinându-se la fiece pas, se împiedică și cade, zdrobindu-se. Se adapă singur zi de zi cu tristețe și amărăciune, își umple inima de suferință și trăiește, îndeobște, o viață de neîndurat.”
– Sfântul Nectarie
Un îndreptar spiritual care te ajută să alegi mereu calea desăvârșirii
De ce este cunoașterea de sine atât de importantă pentru creștini?
Sfântul Nectarie ne arată că, de fapt, cunoașterea de sine înseamnă cunoașterea Creatorului care a sădit în sufletul omului bunătatea și bucuria.
De aceea, cuvintele pline de har și înțelepciune ale Sfântului Nectarie ne așază în față o altfel de oglindă, una care ne îndeamnă să căutăm nu chipul nostru vremelnic, ci chipul lui Dumnezeu în asemănarea Căruia am fost creați.
O adevărată invitație la desăvârșire, această lucrare a Sfântului Nectarie ne prezintă amănunțit patimile și virtuțile care pot sălășlui în inima omului, învățându-ne să le recunoaștem și să ne lepădăm de necredință, viclenie și de toate cele rele, pentru a ne apropia de Dumnezeu.
„Să cuprinzi în tainița inimii tale iubirea aproapelui...E taina sfințeniei izvorâtă din trăirea Părintelui Nectarie.
Vă îndemn așadar nu doar să citiți cărțile Sfântului Nectarie din Eghina ci și să trăiți învățătura lui cea plină de Bucuria Raiului.
Un bunic iubitor, dar în credință pentru toți!”
- PĂRINTELE NECULA