Publicată în 1792, „Religia în limitele rațiunii pure”, lucrare de mare însemnătate în istoria gândirii religioase occidentale, reprezintă o încercare de a demonstra că morala poate exista foarte bine fără ideea unei ființe supreme și că nu depinde de religie, ci își este suficientă sieși, grație rațiunii practice pure.

Abordând toate temele aferente unei filozofii a religiei de înaltă ținută, Kant îi vorbește cititorului despre credință și Dumnezeu, despre etică și ideea binelui suprem, despre cult și Biblie, în cadrul unui discurs de o ireproșabilă rigoare.

„Morala, în măsura în care este întemeiată pe conceptul de om ca ființă liberă, nu are nevoie nici de ideea unei alte ființe superioare ei spre a-și cunoaște datoria, și nici de un alt resort decât legea însăși, spre a respecta datoria.

Cel puțin este vina omului dacă în el există o asemenea nevoie, care în acest caz nici nu poate fi înlăturată de altceva, întrucât ceea ce nu izvorăște din el însuși și din libertatea lui nu compensează lipsa propriei moralități.“

— IMMANUEL KANT