E primăvară. O tânără părăsită de soț începe o nouă viață într-un apartament din Tōkyō.
Tărâmul luminii ne-o prezintă de-a lungul unui an, în timp ce se chinuie să-și crească singură fiica de doi ani.
Noua casă este inundată de lumină, uneori mângâietoare, alteori amenințătoare, în timp ce mama se prăbușește tot mai adânc în întuneric, pierzându-și echilibrul psihic.
Lunile vin și trec, anotimpurile se schimbă, iar ea trebuie să înfrunte ce a pierdut și ce va deveni, descoperindu-și totodată forța ascunsă care îi va permite în cele din urmă să câștige o libertate autentică și să-și asume condiția de femeie singură.
Deopotrivă duios și sfâșietor, luminos și tulburător, Tărâmul luminii este un roman al abandonului, dorinței și transformării.
„Există ceva profund seducător în a fi atras în gândurile intime ale unei femei care altminteri nu și le-ar destăinui nimănui.
Acest portret al unei mame imperfecte care se străduiește să-i ofere o viață bună copilului său este dureros de relevant.”
Rowan Hisayo Buchanan
„Tsushima se sustrage oricărei încercări de etichetare, ficțiunea ei transcende sfera femininului, concentrându-se asupra singurătății existențiale.”
Kris Kosaka, Japan Times
„În acest roman puternic se contopesc bucuria și vinovăția părinților singuri de pretutindeni.”
The Guardian